Daniel Pancu a făcut o analiză amplă a episodului 180 din ”Derby de România”, pe care FCSB l-a câştigat pe terenul lui Dinamo, cu scorul de 1-0.
Fostul tehnician al celor de la Poli Iaşi nu este surprins absolut deloc de rezultat, deoarece consideră că formaţia lui Toni Petrea are un lot mult mai valoros şi a avut o zi în plus de odihnă, faţă de cei de la Dinamo, care cu puţină şansă ar fi putut obţine un egal.
Citește și
”Aşa era de aşteptat. FCSB pe hârtie e mai valoroasă, un mare avantaj fiind şi o echipă tânără a fost că au avut o zi în plus de refacere. Mă iau de faza asta, situaţia echipei mele a fost la fel, Poli Iaşi a avut trei meciuri din trei în trei zile şi s-a văzut altfel.
Valoric situaţia e clară. Două cluburi în situaţii diferite, unul prosper, altul plin de datorii. Nu au fost suporteri, dar s-a jucat tare, au fost şi un cartonaş roşu. Diferenţa s-a făcut datorită jucătorilor mai talentaţi ai celor de la FCSB”, a declarat Pancu la LOOK SPORT LIVE, pe Look Sport+.
Matinalul Look Sport LIVE este în direct pe Look Sport+ şi online, în fiecare dimineaţă, de la 10:15. De luni până vineri, Eduard Zelgin şi invitaţii săi îţi aduc cele mai fresh informaţii din lumea sportului