Sorin Cârţu, preşedintele Universităţii Craiova, a reacţionat dur după ce fostul antrenor al oltenilor, Mirel Rădoi, şi-a justificat demisia prin declaraţiile critice ale oficialului referitoare la calitatea jocului ”leilor”.
Cârţu l-a numit pe Rădoi cea mai mare decepţie din cariera sa şi l-a rugat să nu îi mai pronunţe numele şi să uite de existenţa lui, a celui care l-a promovat la echipa de seniori de la Extensiv Craiova.
Citește și
În studioul Fotbal Show, fostul internaţional Aurel Ţicleanu a analizat situaţia tensionată de la echipă şi s-a declarat uimit de faptul că s-a ajuns la asemenea tensiuni între tehnician şi preşedinte.
”Sunt foarte surprins. Sorint e fratele meu, îl cunosc de o viaţă. Mirel Rădoi mi-a fost cursant la şcoala de antrenori.
Ştiu că Sorin Cârţu a avut un rol semnificativ cu privire la cariera lui Mirel Rădoi. El l-a adus de la Severin, l-a antrenat. Ştiu că l-a propus la Craiova, am fost foarte surprins de ce s-a întâmplat şi nu înţeleg ce s-a întâmplat acolo. Sunt foarte surprins că s-a ajuns la deznodământul acesta şi chiar îmi pare rău.
(n.r. unde s-au rupt lucrurile) Nu ştiu. Mă surprinde că este o dispută acum. Dacă Sorin nu îl dorea foarte mare, nu cred că Mirel ar fi venit. Sorin a avut mari aşteptări. Unde s-au rupt lucrurile, asta deja mă depăşeşte.
L-am auzit ieri pe Sorin vorbind şi zicea că nici măcar nu venea la antrenamente, chiar dacă ar fi făcut-o nu se băga. Mirel era pariul lui Sorin, şi-ar fi dorit să reuşească. Îşi doreşte foarte tare să devină campion şi în calitate preşedinte. E o lipsă de comunicare”, a explicat Ţicleanu, pentru Prima Sport.