Sepsi a reuşit, vineri, calificarea în play-off, după ce a învins-o pe Petrolul Ploieşti, scor 2-1, iar Universitatea Cluj a remizat la Voluntari, scor 0-0.
După finalul meciurilor, Emil Boc a lansat un atac devastator la adresa formaţiei prahovene, pe care a acuzat-o de blat. Deşi a fost ameninţat de oficialii ploieştenilor că va fi dat în judecată, edilul a continuat insinuările şi marţi.
Citește și
Acum a venit şi replica lui Laszlo Dioszegi. Finanţatorului de la Sepsi nu i se pare normal ca o persoană importantă ca Emil Boc să lanseze astfel de acuzaţii nefondate.
”Nu ştiu. Fiecare poate să declare ce vrea. A văzut că a greşit şi a scos postarea. Dacă spunea un suporter, nu spuneam nimic. Dar un om care conduce un oraş, al doilea cel mai mare din România... Nu e la locul lui. Sunt acuzaţii foarte grave. În România, în 2024, nu cred că cineva mai are curajul să scoată un cuvânt despre aşa ceva. Nu cred că cineva îndrăzneşte să meargă în faţa echipei şi să le spună jucătorilor să o lase mai moale.
Am văzut faza cu Ţicu. În fotbal se întâmplă greşeli. Unele mult mai mari. Dacă nu marca Debeljuh golul pentru CFR Cluj, ce se întâmpla? Dacă cineva voia să facă ceva, nu lăsa până în minutul 92. Dacă ar fi fost aranjat, oricine ar fi văzut atitudinea jucătorilor. După meci, cei de la Petrolul Ploieşti au sărit la jucătorii noştri!”, a declarat Laszlo Dioszegi, conform Digisport.