Elveţia a câştigat meciul cu Turcia, scor 3-1, la Baku, în ultima rundă din Grupa A de la EURO 2020. Italia şi Ţara Galilor sunt deja calificate în faza optimilor de finală, iar Elveţia speră să meargă mai departe de pe locul trei.
În Azerbaidjan, Seferovic (6’) şi Shaqiri (26’, 68’) au înscris pentru Elveţia, iar Kahveci (62’) a semnat singura reuşită a Turciei.
Citește și
În celălalt meci din grupă, Italia a învins Ţara Galilor cu 1-0. Prin urmare, Italia a câştigat Grupa A, cu maximum de puncte, Ţara Galilor a încheiat pe locul doi, Elveţia pe locul 3, iar Turcia este marea dezamăgire, cu trei eşecuri.
Ţara Galilor şi Elveţia au strâns câte 4 puncte, dar diferenţa s-a făcut la golaveraj. Galezii au avut un bilanţ pozitiv (3-2), iar elveţienii unul negativ (4-5). Meciul direct s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Elveţia este în acest moment pe primul loc în clasamentul echipelor de pe locul 3 la EURO 2020. Cele mai bune patru naţionale de pe locul 3 în grupă merg în optimi.
În mod normal, având în vedere celelalte grupe, o echipă cu 4 puncte are asigurată calificarea în optimi, de pe locul 3. Dar se preconizează că multe echipe vor strânge patru puncte, după ultima rundă. Mai pot face 4 puncte Finlanda (Grupa B), Ucraina sau Austria (Grupa C), Croaţia sau Scoţia (Grupa D), Polonia, Suedia sau Slovacia (Grupa E), Portugalia sau Germania (Grupa F).