Tehnicianul FCSB, Elias Charalambous, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că accederea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor se va decide la meciul retur cu Maccabi Tel-Aviv, partida de marţi fiind doar o "primă repriză" a acestei duble.
"Mâine este prima din cele două partide pe care trebuie să le jucăm cu Maccabi. Mâine este doar o primă repriză a acestei duble. Din punctul meu de vedere, calificarea se va decide în meciul retur cu Maccabi. Acum jucăm acasă împotriva unei echipe bune. Am analizat-o, are un joc similar cu al nostru.
Le place să aibă posesia şi să facă presing sus. Cred că trebuie să fim foarte agresivi, concentranţi şi să arătăm o atitudine bună pentru că detaliile fac diferenţa în astfel de meciuri. Însă repet, nimic nu se va decide mâine", a declarat Elias Charalambous.
Citește și
Tehnicianul a adăugat că la începutul sezonului este normal ca toate echipele să nu fie la sută la sută din potenţial.