Ebru Bolat ocupă locul 22 din 43 de participante, după primele opt curse ale probei feminine de dinghy din cadrul competiţiei de yachting de la Jocurile Olimpice 2024.
Duminică, Ebru a terminat cursa cu numărul 7 pe locul 24, cu un punctaj de 108, şi pe locul 26 cursa numărul 8, cu 134 de puncte.
Citește și
În clasamentul general, sportiva din România se află acum pe locul 22, înaintea ultimelor două curse, care urmează să aibă loc luni.
Doar primele zece clasate din seriile de deschidere vor merge mai departe în cursa pentru medalii, programată marţi.
Având în vedere că Ebru Bolat a mai urcat o dată 11 poziţii într-o singură zi, nu este imposibil să acceadă în finală, notează Agenţia Naţională pentru Sport într-un mesaj postat pe Facebook. Obiectivul ei de a termina competiţia în prima jumătate a clasamentului este însă perfect realizabil şi ar reprezenta o mare reuşită pentru prima femeie din istorie care reprezintă România la yachting la Jocurile Olimpice.