Comitetul Director al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) a aprobat, miercuri, în unanimitate, convocarea alegerilor pentru preşedinţia forului în data de 6 mai.
Convocarea va fi oficializată vineri, 5 aprilie, şi publicată sâmbătă, 6 aprilie. Începând de duminică, 7 aprilie, va exista o perioadă de 5 zile calendaristice pentru prezentarea potenţialelor candidaturi, fiecare dintre acestea trebuind să aibă minimum 15% din susţinerea Adunării Generale. După aceea, vor exista două zile pentru eventuale apeluri la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), după care va fi confirmat definitiv numărul de candidaţi.
Citește și
Aceste prime alegeri vor deschide calea unui al doilea proces electoral, care va avea loc înainte de sfârşitul anului pentru alegerea noii Adunări.
Comitetul Director de miercuri, prezidat de Pedro Rocha, s-a concentrat, de asemenea, asupra informaţiilor şi evenimentelor din ultimele ore şi zile, în legătură cu fostul preşedinte al RFEF, Luis Rubiales. În acest sens, acesta a convenit să iniţieze proceduri penale împotriva tuturor celor care ar fi putut cauza prejudicii economice sau de reputaţie forului.
Şeful Comitetului, Pedro Rocha, a demisionat pentru a putea candida la aceste alegeri, în care este favorit cert, potrivit presei spaniole. Presa locală o menţionează în prezent pe Eva Parera, avocată şi expertă în drept sportiv, drept principala sa rivală.
Miercuri, fostul preşedinte Luis Rubiales a fost arestat şi interogat de autorităţi la întoarcerea sa în Spania din Republica Dominicană, înainte de a fi eliberat.