Dinamo Bucureşti a intrat astăzi (n.a.- vineri) în insolvenţă. Problemele financiare au năpădit a doua cea mai titrată echipă din istoria României, după preluarea acesteia de către aşa-zişii investitori spanioli, în frunte cu Pablo Cortacero. În plină luptă pentru salvarea lui Dinamo, un nou scenariu sumbru este înaintat cu privire la, de data aceasta, palmaresul formaţiei.
Dinamo ar putea avea aceeaşi soartă ca a rivalilor de la FCSB, care au pierdut dreptul de a utiliza numele ”Steaua”, emblema şi culorile celei mai galonate echipe de fotbal din România, iar problema palmaresului încă se judecă, după ce Clubului Sportiv al Armatei i-a fost acordată istoria roş-albastră din 1947 până în 2003, într-un proces anterior.
Citește și
Dănuţ Lupu a declarat că nu Nicolae Badea este deţinătorul palmaresului grupării din Casa Liga 1, ci CS Dinamo, aflată în subordinea Ministerului de Interne (n.r.- la fel cum CSA Steaua este subordonată Ministerului Apărării Naţionale). Fostul mijlocaş al ”câinilor” a avertizat că într-o lună, două situaţia cu privire la palmaresul trupei din Ştefan cel Mare poate fi schimbată radical.
”Palmaresul lui Dinamo este la CS Dinamo. Nu deţine palmaresul Nicolae Badea, cu tot respectul pentru el. Domnul Badea a făcut FC Dinamo şi are un campionat, iar domnul Negoiţă are un campionat, o Supercupă şi o Cupă. Vom discuta peste o lună, două. Nu trebuie să mă credeţi pe mine, interesaţi-vă.”, a declarat Dănuţ Lupu pentru ProSport.
18 campionate, 13 Cupe ale României, două Supercupe şi o Cupă a Ligii constituie palmaresul întreg al echipei Dinamo Bucureşti, de la înfiinţarea din 14 mai 1948.