SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti se întâlnesc, sâmbătă, 6 martie, de la ora 17:00, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, în prima manşă a optimilor de finală ale EHF Champions League. Partida va fi transmisă în direct pe Look Sport+. Antrenorul echipei din Vâlcea, Florentin Pera, se aşteaptă la o confruntare echilibrată, care poate fi decisă de jocul ofensiv.
Este primul duel românesc din istoria celei mai importante competiţii intercluburi din lume. Meciul retur este programat o săptămână mai târziu, în Sala Polivalentă din Capitală.
Citește și
În Liga Naţională, CSM Bucureşti este liderul neînvins al clasamentului, în timp ce SCM Râmnicu Vâlcea se află pe locul trei.
Bilanţul ultimelor cinci confruntări este echilibrat: două victorii pentru CSM Bucureşti, două victorii pentru SCM Râmnicu Vâlcea şi un rezultat de egalitate.
"Va fi un meci foarte disputat în care noi ne dorim să eliminăm din greşelile făcute în ultimul joc de campionat. De asemenea, ne propunem să fim cât mai concentraţi şi mai eficienţi la finalizare, unde s-a făcut diferenţa în ultimul nostru joc. Va trebui să fim mult mai încrezători în forţele proprii. Să nu mai cedăm când apar greşeli sau ratări. Dimpotrivă, să fim mai concentraţi şi determinaţi pe faza de apărare.
Avem nevoie de o viteză mai mare pe faza de atac. CSM Bucureşti are o echipă puternică, un portar valoros şi trebuie să ne creăm oportunităţi. Eu sunt convins că fetele vor fi mai atente la finalizare. În ultimul meci am avut 15 ratări din situaţie clară. Cred că dacă eliminăm ratările, vom fi compacţi în apărare, avem şanse să câştigăm primul meci.
Vrem victoria la orice scor. Chiar dacă avem un gol în faţă după meciul tur, vom putea pune presiune şi vom fi mulţumiţi înainte de retur. De multe ori am reuşit să facem meciuri foarte bune la Sala Polivalentă. Ultima dată când am evoluat acolo, am câştigat Cupa şi Supercupa României împotriva lui CSM Bucureşti", a spus Florentin Pera pentru Fanatik.
Învingătoarea din această ‘dublă’ va întâlni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor câştigătoarea din duelul ŢSKA Moscova - Krim Mercator Ljubljana.
Sursa foto: Sport Pictures