Dinamo traversează o perioadă bună în campionat şi în cupă. Calificarea în play-off e un obiectiv pe care alb-roşii vor neapărat să-l atingă. Odată ajunşi acolo, câinii vor să se bată la titlu. Dinamo visează şi la Cupă, odată cu accederea în sferturi, după 4-0 cu Foresta Suceava.
În ciuda rezultatelor bune, neliniştea rămâne la nivelul conducerii. Ionuţ Negoiţă vrea cu orice preţ să vândă clubul. Pe doar un leu, plus datoriile de 500.000 de euro. Mircea Lucescu e dorit de fani. Alte nume vehiculate sunt Ion Ţiriac sau Viorel Cataramă. Până să vină un nou investitor, jucătorii anunţă că nu sunt afectaţi.