Internaţionalul italian al echipei Paris Saint-Germain, Gianluigi Donnarumma, şi partenera sa au fost legaţi şi jefuiţi în locuinţa lor din Paris, relatează bbc.com.
Cei doi au legaţi de câteva persoane şi apoi au fost jefuiţi, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru presa franceză. Ei au reuşit apoi să fugă la un hotel din apropiere.
Alarma a fost dată de personalul hotelului, iar cuplul a fost dus la spital.
"S-a deschis o anchetă sub acuzaţia de jaf armat în grup organizat şi violenţă agravată în urma evenimentelor care au avut loc în cursul nopţii la locuinţa domnului Donnarumma", a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Parchetului din Paris.
Conform unor informaţii neconfirmate de pe site-ul de ştiri Actu17, atacatorii au sustras bijuterii, ceasuri şi articole de piele de lux în valoare de până la 500.000 de euro (430.000 de lire sterline).
Fotbalistul a fost rănit uşor, în timp ce partenera sa, fotomodelul Alessia Elefante, a scăpat nevătămată, au declarat surse pentru Agenţia France Presse.
Într-un comunicat, agentul său a declarat că Gianluigi Donnarumma, în vârstă de 24 de ani, şi partenera sa "sunt în stare de şoc pentru ceea ce s-a întâmplat, dar se simt bine în aceste circumstanţe teribile".
Parchetul a declarat că unitatea specială a poliţiei franceze BRB, care se ocupă de jafuri armate şi spargeri, a început o anchetă.