Investitorii spanioli n-au făcut infuzia de capital promisă la Dinamo, iar situaţia financiară este critică. Antrenorul Cosmin Contra a anunţat că vrea să îşi rezilieze contractul şi ar putea fi urmat de către o parte dintre jucători. Constantin Anghelache, fost preşedinte la Dinamo, este de părere că Pablo Cortacero urmăreşte reintrarea clubului în insolvenţă.
Pe 24 septembrie 2015, când acţionar majoritar era Ionuţ Negoiţă, Dinamo a ieşit din insolvenţă. Potrivit legii, o societate poate reintra în insolvenţă numai dacă trec cinci ani de la închiderea procedurii anterioare.
Citește și
După 10 meciuri, Dinamo ocupă penultimul loc în Liga 1, cu doar 6 puncte.
"S-a plătit în euro, cum a cerut domnul Negoiţă. Contractul, odată încheiat, rezultă că s-au transferat acţiunile şi spaniolii au devenit posesorii lor. Nu au nicio obligaţie să le plătească până la 15 noiembrie, decembrie. Ei pot să spună că n-au bani. Ce se poate întâmpla? Îi vor da în judecată. Spaniolii au cântărit foarte bine.
Toată lumea uită un punct de vedere al Legii 85 privind reorganizarea judiciară a societăţilor comerciale. Aceasta spune că în primii 5 ani, o societate care a ieşit în insolvenţă nu mai poate intra. Dar după 5 ani? Poate reintra. Aceşti cinci ani s-au împlinit în luna iulie.
Deci, în acest moment, Dinamo poate să intre în insolvenţă, nu în faliment. Asta înseamnă reorganizare judiciară care presupune suspendarea plăţilor şi raportul între active. Va rezulta un procent care se mai plăteşte în cei 3 ani în care se organizează. Aşa au ieşit şi CFR şi Gaz Metan, dar şi Dinamo.
În acest caz, nu mă duce mintea să cred că ăştia vor mai bine să intre în insolvenţă? S-ar aduna 7-8 milioane, se împarte la activul lui Dinamo şi rezultă 10%. Păi care este cretinul care investeşte şi nu dă 10%?", a spus Constantin Anghelache pentru site-ul realitateasportiva.net.
Varianta insolvenţei a fost confirmată şi de către fostul ministru Andrei Gerea, membru elite în Programul DDB, care deţine acţiuni la Dinamo.
Cosmin Contra a adus bani la Dinamo
Cosmin Contra a anunţat că nu va mai continua la Dinamo, în condiţiile în care a adus bani de acasă pentru a achita anumite cheltuieli la echipă.
Antrenorul este dezamăgit de faptul că situaţia financiară a clubului nu a fost rezolvată, iar jucătorii sunt afectaţi de problema restanţelor salariale.
În momentul în care a venit la Dinamo, Contra a promis că echipa va ajunge în play-off-ul Ligii 1 şi le-a garantat jucătorilor că salariile vor fi plătite la timp. ‘Guriţă’ se simte păcălit de promisiunile lui Pablo Cortacero.
"În aceste două luni... Cosmin Contra, jucătorii noi şi cei din jurul meu nu au primit niciun măcar un euro! Nimeni nu a luat un euro de când a venit la echipă. Din contră, am cheltuit 20.000 de euro din buzunarul meu pentru a plăti diverse lucruri.
Am plătit anumite lucruri pe la Săftica, în fiecare săptămână dau nişte bani de la mine celor care lucrează acolo, bucătarilor, celor care îngrijesc terenul, femeilor de serviciu... Sunt bani daţi din buzunarul meu şi nu ar fi trebuit să fie daţi de mine! Chiar şi apartamentul în care stau l-am plătit eu. Am crezut în proiect şi am plătit 6 luni în avans apartamentul în care stau. Am dat 7.000 de euro pentru că aveam încredere în proiect.
Nu avem bani să luăm pizza după meciuri ca să dăm jucătorilor. Cu o zi înainte de meci nu ştim dacă avem bani ca să mergem în deplasări! Situaţia este foarte grea! Dau bani de la mine", a spus Cosmin Contra pentru GSP.
Sursa foto: Sport Pictures