Campion cu Jiangsu Suning, Cosmin Olăroiu nu este nici pe departe mulţumit de situaţia de la club. Tehnicianul român a făcut o serie de declaraţii dure la adresa conducerii, pe modelul lui Mariuş Şumudică, care din această cauza şi-a pierdut postul de principal la Gaziantep.
Oli este profund dezamăgit de faptul că cei de la Jiangsu nu au transferat nimic în pauza de iarnă, ba mai mult a fost cedat Alex Alex Teixeira, cel mai bun jucător din sezonul trecut.
Citește și
„Eu mai am un an de contract, sunt dispus să îl respect, în condiţiile în care şi ei ne respectă pe noi, dacă se va întâmpla cam ca până acum, nu ştiu ce să zic, însă nu cred că mai putem accepta umilinţele prin care am trecut.
La noi problemele au existat, există şi nu ştiu cât vor mai continua, pentru că va fi foarte greu în condiţiile astea să avem continuitate. Am pierdut deja un jucător foarte important, pe Teixeira. Sunt dezamăgit, foarte dezamăgit”, a declarat Cosmin Olăroiu, pentru Telekom Sport.