Gabriel Debeljuh va fi liber de contract de la 1 iulie şi negociază cu Sepsi, după ce a ”scăpat” de la CFR Cluj.
Croatul de 26 de ani nu a mai jucat din august 2022, după ce a suferit o accidentare serioasă, dar şi din cauza neînţelegeri cu oficialii CFR-ului, după ce a refuzat prelungirea contractului cu ardelenii.
Citește și
Oficialii lui Sepsi vor să îl convingă pe atacant să se alăture covăsnenilor în acestă vară, dar Debeljuh mai are două variante pe lângă Sepsi, informează GSP.ro.
”Am discutat şi urmează să mai vorbim cu el. Suntem în negocieri, cred că ăsta e cel mai corect răspuns”, a declarat pentru Attila Hadnagy, directorul general al celor de la Sepsi.
Debeljuh era cel mai bun marcator al ”feroviarilor” înainte de accidentare, dar după revenire CFR nu s-a mai bazat pe el, motivând că jucătorul nu doreşte să îşi prelungească înţelegerea.
Croatul şi-a dorit să plece de la echipă în iarnă, da Neluţu Varga nu l-a lăsat, fiind nevoit să le plătească 100.000 de euro celor de la Heramnnstadt, dacă jucătorul de 26 de ani era cedat la altă formaţie, astfel că patronul clujenilor a preferat să îi plătească salariul până la finalul contractului şi să îl piardă gratis în vară.
- 33 de goluri şi 7 pase decisive a reuşit Debeljuh, în 103 meciuri jucate pentru CFR Cluj
- Croatul este cotat la 1.4 milioane de euro de site-ul de specialitate Transferamrkt.com