Răzvan Lucescu ar putea ajunge pe banca unei naţionale care are şanse mari să se califice la Cupa Mondială din 2026.
Citește și

După sezonul sub aşteptări de la PAOK Salonic, antrenorul român s-ar putea despărţi de formaţia din Grecia. Campioana din stagiunea trecută, din prima ligă elenă, se află doar pe locul 4 în play-off, la 14 puncte de primul loc, ocupat de Olympiakos.
Răzvan Lucescu nu va rămâne, cel mai probabil, pe tuşă dacă despărţirea de PAOK se va concretiza. Tehnicianul român s-ar fi înţeles cu echipa naţională a Irakului şi ar urma să se afle pe banca acestora pentru ultimele meciuri din calificări şi va avea ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială din 2026.
„Breaking news: potrivit surselor federale, s-a ajuns la un acord oficial cu românul Răzvan Lucescu, acesta urmând să ne conducă echipa naţională în restul preliminariilor Cupei Mondiale, inclusiv în faza de play-off, dacă se va rata calificarea directă. Românul va semna un contract valabil pentru 2 ani. Răzvan Lucescu are în CV echipe mari, precum Al-Hilal Riad, El Jaish din Qatar şi acum e antrenor la PAOK Salonic. În trecut, el a fost şi selecţionerul României”, a anunţat presa irakiană.
Echipa naţională a Irakului a rămas fără selecţioner după plecarea lui Jesus Casas, după înfrângerea cu Palestina, scor 2-1, şi remiza cu Kuweit, scor 2-2. Naţionala din Asia se află pe locul 3 în grupa de calificarea la Campionatul Mondial din Canada, Mexic şi SUA, la un singur punct de un loc ce asigură prezenţa la turneul final.
Irak mai are de disputat 2 partide din această campanie de calificare. Este vorba despre meciurile cu Coreea de Sud şi Iordania, din luna iunie.