Gigi Becali nu are emoţii cu antrenorul pentru viitorul sezon.
Citește și

Patronul campioanei a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că Elias Charalambous va continua pe banca tehnică. Acordul actual al cipriotului expiră la final de sezon, iar omul de afaceri a anunţat că nu se pune problema să nu se ajungă la prelungire.
”(n.r. dacă va continua Charalambous) Da! El a zis că nu pleacă nicăieri, decât dacă îi zic eu. Eu nu-i zic, stai aici. E om cuminte, mă ascultă, nu zice nimic omul, e credincios, face treabă.
De unde vrei antrenor mai bun dacă a făcut ceva? Cu adevărat este numărul 1, nu doar numărul 1 la vrăjeală”, a spus Gigi Becali, la conferinţa de presă cu jurnaliştii avut luni.
Elias Charalambous a preluat banca tehnică a FCSB-ului în urmă cu doi ani, pe 6 aprilie 2023.
Astfel, cipriotul este cel mai longeviv antrenor al grupării ”roş-albastre” de când Gigi Becali este patron.
Recordul îi aparţinea până pe data de 6 aprilie lui Laurenţiu Reghecampf, care a pregătit timp de 738 de zile consecutive FCSB-ul între 2012 şi 2014.