Gigi Becali s-a afişat cu o nouă achiziţie de 500.000 de euro. Finanţatorul de la FCSB şi-a cumpărat un Rolls Royce Ghost albastru.
Citește și
Gigi Becali are o nouă maşină. De-a lungul ultimilor 20 de ani, finanţatorul de la FCSB a condus mai multe autoturisme de lux, iar ultima achiziţie este un Rolls Royce de 500.000 de euro.
Modelul Rolls Royce Ghost "face suta" în 4,3 secunde, are un motor V12 twin-turbo şi 706 cai putere. După ce s-a prezentat cu maşina în faţa jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă de astăzi, Gigi Becali a anunţat că acesta va fi singurul autoturism pe care îl va conduce de acum.
"Am luat-o albastră (n.r. aluzie la Liga Campionilor). Eu, în viaţa mea, cât mai trăiesc eu, nu mai merg cu altă maşină. Decât Rolls-Royce! Este cea mai bună maşină dintre toate maşinile lumii, de departe.
Ea costă vreo 500.000 de euro. E nouă. Nu e vorba cât de frumoasă e, e vorba de cum merge, mă înţelegi? Cum amortizează, silenţiozitatea contează cel mai mult la o maşină", a declarat Gigi Becali, conform Fanatik.