Astra Giurgiu a reuşit calificarea în ”sferturile” Cupei României, după un succes în Banat, pe un ger năpraznic, contra celor de la ASU Politehnica Timişoara. Formaţia din Casa Liga 1 a fost condusă la pauză, dar în a doua repriză a reuşit să întoarcă soarta partidei.
Dan Alexa nu şi-a ascuns supărarea, pentru acest eşec, după ce elevii săi au făcut un joc solid, la primul meci oficial din acest an.
Citește și
„Încerc să iau lucrurile bune din meci, dar sunt supărat.. Jucătorii sunt foarte supăraţi în vestiar, şi-au dat seama că au ratat o oportunitate importantă.. Sunt dezamăgit de rezultat. Am luat nişte goluri uşoare. 70/75 de minute am arătat bine.
N-avem ce să facem.. acesta este rezultatul final. Nu am pierdut din cauza gazonului.. O să ne gândim la următorul meci, ne aşteaptă un meci greu cu Buzău, o echipă care speră şi ea la play-off. Noi suntem pe drumul cel bun ca joc şi exprimare, ne-am creat situaţii de gol.. Îi felicit pe cei de la Astra, au jucători de calitate, acolo s-a făcut diferenţa!”, a mărturisit Dan Alexa, la finalul partidei.