Clubul Sportiv Municipal Bucureşti a decis ca la conducerea echipei de handbal feminin să fie instalată Helle Thomsen, cea care a mai antrenat formaţia bucureşteană în sezonul 2017-2018, stagiune în care CSM a atins Final 4-ul celei mai importante competiţii intercluburi. Antrenoarea în vârstă de 53 de ani a fost în precedentele 2 sezoane la echipa franceză Neptunes Nantes, formaţie alături de care a atins Final 4-ul EHF European League.
Helle Thomsen are o carieră impresionantă, cu performanţe remarcabile la cârma Naţionalei Olandei, pe care a preluat-o în septembrie 2016, pentru ca trei luni mai târziu să atingă finala Campionatului European, iar un an mai târziu să cucerească bronzul mondial. Între 2014 şi 2015, Helle Thomsen a fost şi selecţionerul Suediei alături de Thomas Sivertsson, cu care a obţinut medalia de bronz la Europeanul din 2014. La nivel de club, Helle a antrenat echipa daneză Midtjylland Handbold, actuala Ikast, în perioada 2012-2016, perioadă în care a câştigat de două ori campionatul Danemarcei, de două ori a terminat pe poziţia secundă, s-a impus în două din trei finale de Cupă, a luat Cupa Cupelor EHF şi a jucat o semifinală de Liga Campionilor. Ca jucătoare, Thomsen a câştigat medaliile de argint şi de bronz în Danemarca, alături de echipa din micuţul oraş natal, Frederiksavn.
Citește și
”Vreau să vă spun că am semnat un contract cu CSM Bucureşti şi aştept cu nerăbdare să mă întorc în România, înapoi la club. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu oamenii din club, cu sponsorii, cu fanii, cu staff-ul şi, bineînţeles, cu jucătoarele. Sper că ne veţi sprijini cu toţii în sezonul viitor, şi când vom juca bine, dar şi când o vom face mai puţin bine. Şi atunci sper că ne veţi sprijini! Vă doresc o vară cât se poate de bună şi sper să ne revedem în curând, cu ocazia primei partide”, a declarat Helle Thomsen într-un video publicat pe pagina oficială a clubului.
Daneza a semnat cu CSM Bucureşti un contract pe doi ani.