Portughezul Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită, dintre care jumătate pentru a promova viitoarea candidatură a ţării pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030, relatează AFP.
Atacantul de 37 de ani, care a sosit la Riad săptămâna trecută, este de departe cel mai faimos jucător care s-a alăturat unei echipe din Golf.
Starul portughez va primi 200 de milioane de euro în cadrul contractului său de doi ani şi jumătate cu Al-Nassr şi „alte 200 de milioane” pentru a fi „ambasadorul” candidaturii comune pe care Arabia Saudită intenţionează să o depună cu Grecia şi Egiptulpentru Cupa Mondială în 2030, a declarat pentru AFP o sursă apropiată negocierilor, sub protecţia anonimatului.
Potrivit aceleiaşi surse, acordul a fost susţinut de membrii familiei regale, inclusiv de prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al ţării, Mohammed bin Salman, la care se face referire adesea prin iniţialele sale MBS. „MBS şi (fraţii săi) Naif, Turki şi Rakan, copiii regelui Salman, sunt toţi membri de onoare ai Al-Nassr, dinainte ca tatăl lor să devină prinţ moştenitor. Au vrut să ofere supremaţie clubului lor şi să-l pună în lumina reflectoarelor. Cel mai bun mod a fost să aducem cel mai bun jucător din lume”, a adăugat sursa citată.
„Al-Nassr şi celelalte cluburi saudite nu au fondurile necesare pentru un astfel de contract. PIF a fost cel care a garantat plata”, a precizat sursa anonimă, fâcând referire la Fondul Public saudit de Investiţii (PIF), care investeşte din ce în ce mai mult în lumea sportului, şi care a cumpărat, în 2021, clubul englez de fotbal Newcastle.