FC Voluntari a învins miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa din Liga a II-a FC Buzău şi s-a calificat în semifinalele Cupei României.
Cristi Pustai a fost mulţumit de jocul elevilor săi şi este deja cu gândul la meciul de sâmbătă, din campionat, cu CSA Steaua. Confruntarea care se vede pe Look Sport+, de la ora 12:30 poate cimenta locul de play-off al buzoienilor.
Citește și
”Am părăsit competiţia, pe care am respectat-o încă de la început, chiar şi în seara asta, cu riscul unor accidentări, pentru că urmează un meci important cu CSA Steaua.
Am încercat să profităm de şansa pe care o dă această competiţie. În general echipele care pornescu cu şansa a doua vin cu acea dorinţă, prin faptul că nu au ce pierde şi am sperat că în această seară să ne calificăm. Chiar dăcă au jucat cu rezervele, am întâlnit o echipă ce este pe locul trei şi are un lot valoros, noi aici avem încă probleme la lot şi când dispart 2-3 jucători e greu”, a spus Pustai, la finalul partidei.