Adrian Mutu, fostul mare internaţional şi apropiat al lui Borcea, a declarat în urmă cu 2 săptămâni că Borcea ar putea reveni la Dinamo.
Citește și
„Briliantul” a transmis că din vara anului viitor, Cristi Borcea va investi la Dinamo alături de alţi 2 oameni de afaceri. Acum, fostul conducător al clubului din „Ştefan cel Mare” a infirmat orice posibilitate să investească din nou în fotbal, dar a transmis că mereu a fost alături de Dinamo şi că este deschis să îi ajute cum poate, fără a se implica financiar.
Borcea nu a exclus ca pe viitor, fiul său să devină unul dintre investitorii de la Dinamo.
”Eu sunt alături de Dinamo încă de la vârsta de 9 ani. Sunt în continuare cu sufletul lângă ei. Dar o spun clar şi categoric: în fotbal nu mai intru niciodată. Ce pot să fac eu, din acest punct de vedere, este să sfătuiesc oamenii de afaceri, potenţi financiar, să se implice ei la Dinamo. Îi sfătuiesc să meargă acolo, să investească, să aibă rezultate extraordinar. Dar mie mi-a ajuns!
Dacă Patrick (n.r. fiul său) va dori să facă asta vreodată, atunci are sprijin total din partea mea. Din toate punctele de vedere, l-aş susţine, cu experienţa mea, cu tot ce înseamnă”, a spus Cristi Borcea, citat de Sport pe Surse.
Declaraţiile lui Adrian Mutu despre Borcea
"Cristi e ori Dinamo, ori nimic. Din ce am discutat eu cu el, mi-a dat impresia că este foarte deschis către Dinamo şi chiar o să se întâmple din vară. Cristi împreună cu alţi doi oameni puternici de afaceri, români, vor prelua Dinamo din vară.
Vor prelua toate acţiunile lui Dinamo, vorbim de Cristi şi doi oameni cu nume mare, puternici financiar. Este doar un zvon pe care l-am auzit, dar îmi permit să zic de Cristi, suntem prieteni. Aşa se aude!", a declarat Adrian Mutu, conform Fanatik.