Derby-ul dintre Universitatea Craiova şi Rapid se joacă astăzi, în direct pe posturile Look Sport+, Prima TV şi platforma online PrimaPlay.ro.
Acest duel va fi cu siguranţă unul foarte intens, fiind o întâlnire a două formaţii care duc o luptă acerbă pentru a rămâne pe locurile de play-off. Mai mult, ambele au câte 32 de puncte, dar oltenii se situează mai bine în clasamentul din Casa Liga 1, fiind pe 5, în timp ce giuleştenii sunt pe 7.
Citește și
Cu puţin înainte de start, Laurenţiu Reghecampf a declarat că este impresionat de starea gazonului, care se prezintă foarte bine, deşi vremea nu a fost prielnică. Tehnicianul oltenilor a dezvăluit cât de afectată este echipa din cauza focarului de Covid.
„Sunt nerăbdător şi bucuros că avem un asemnea stadion, un asemenea gazon. Ăsta e un motiv de bucurie, este ceva incredibil ca la temperatura asta. Nu îmi vine să cred.
Încercăm să supravieţuim. Nu va fi uşor pentru că am trecut printr-o perioadă foarte grea, nu ne-am putit antrena. Jucătorii sănătoşi s-au antrenat, cei cu COVID au stat separat şi nu s-au antrenat.
Nu a fost o perioadă bună pentru noi. Semnalul meu şi îndemnul meu către fani e să aibă răbdare şi să fie alături de jucători.
Va conta aportul fanilor, ei sunt cei mai importanţi. Jucătorii vor da totul pe teren, dar au anumite limite. Sperăm să redevenim echipa puternică”, a spus Reghe, înainte de meci.