Jorge Mas, coproprietarul lui Inter Miami alături de David Beckham, a acordat un interviu cotidianului El Pais. Omul de afaceri a dezvăluit salariul pe care Lionel Messi îl va primi la franciza din Florida, "între 50 şi 60 de milioane de dolari" pe an (între 45 şi 55 de milioane de euro).
La acestea se adaugă şi alte beneficii financiare, precum un procent din revânzarea tricourilor clubului şi profiturile din drepturile TV din MLS, deţinute de Apple.
Potrivit lui Mas, Messi "va avea acţiuni ale clubului" atunci când "se va retrage".