Constantin Anghelache, fost preşedinte la Dinamo, nu l-a iertat pe Mihai Eşanu pentru gafele de la barajul cu U Cluj şi anunţă dezastrul pentru Dinamo.
Goalkeeper-ul a greşit atât în tur, la golul de 1-0, cât şi la reuşita clujenilor din retur, iar Anghelache a avut o reacţie vehementă la adresa sa. Om care cunoaşte întreaga situaţie de la Dinamo, Anghelache consideră că următorul pas e falimentul, pentru că echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare nu are cum să mai facă faţă datoriilor:
Citește și
"Eu vreau să spun precis. Din păcate, nu e o surpriză pentru mine. Am spus că Dinamo are cel mult 10% şanse să rămână în Liga 1. Am spus că va fi foarte uşor pentru U Cluj să stea baricadată în apărare şi să dea un gol pe contraatac. Ceea ce a şi făcut.
Eşanu, un dement de portar! A dus echipa în această situaţie, prin golul de la Cluj şi golul de acum. Acum, Dinamo va intra în faliment! Echipa are această datorie la masa credală de 5,4 milioane de euro. Nu mai are cum să îndeplinească acel plan de restituire a datoriilor. A rămas fără veniturile din drepturile TV, nu mai are niciun jucător. Dinamo nu are absolut nimic. Nu are nici conducere.
Echipa se va destrăma. Ar fi şi o ruşine mai mare să joace un an în Liga 2 şi să retrogradeze. Sunt echipe bune în Liga 2", a declarat Anghelache, pentru gsp.ro.