Fără victorie în actuala stagiune, Rapid a rămas şi fără Albion Rrahmani, plecat la Sparta Praga, astfel că golul lăsat de kosovar trebuie umplut.
Victor Angelescu, acţionarul minoritar al Rapidului, a dezvăluit că se doreşte aducerea unui atacant, care ar putea fi prima mutare în era Marius Şumudică.
Citește și
”Nu cred că există niciun club din România care să refuze astfel de oferte. A fost o ofertă finnciară foarte bună pentru club şi jucător. Aşa a fost şi în cazul lui Florinel Coman (n.r. vândut de FCSB la Al-Gharafa).
Oferta pentru noi a fost extrem de bună, corectă. Confirmăm că suntem în căutarea unui alt atacant”, a dezvăluit Angelescu, pentru cei de la Digi Sport.
Giuleştenii mai au în acest moment 3 opţiuni pentru postul de atacant: Borisav Burmaz (23 de ani), Timotej Jambor (21 de ani) şi Octavian Cepoi (18 ani).
Vine şi Ivan de la Universitatea Craiova?
Conform Golazo, Andrei Ivan este dorit insistent în Giuleşti, iar suma de transfer cerută de Mihai Rotaru ar fi de 1.300.000 milioane de euro. Având în vedere că Rapid a încasat 5 milioane de euro de pe urma lui Rrahmani, o venire a lui Ivan în Giuleşti ar fi plauzibilă, din punct de vedere financiar.
Rămâne de văzut dacă mutarea se va concretiza, dar, cel mai probabil, Marius Şumudică va avea ultimul cuvânt de spus înaintea parafării posibilului transfer.