Jonathan Barnett, impresarul lui Gareth Bale, a spus că starul galez nu are nici problemă cu Real Madrid şi că nu l-ar deranja să se întoarcă în capitala Spaniei, la finalul împrumutului la Tottenham, în cazul în care clubul va decide că vrea să se bazeze pe serviciile lui.
Barnett consideră însă că hotărârea finală îi aparţine antrenorului Zinedine Zidane, tocmai persoana cu care Bale a avut o relaţie dificilă, mai ales în ultima perioadă petrecută pe Bernabeu.
Citește și
''Nu are probleme cu clubul, este o echipă minunată. Nu ar fi o problemă pentru el să se întoarcă. Trebuie ca cei de la Madrid să decidă dacă au nevoie de serviciile lui, iar el va reveni. Cred că trebuie întrebat Zidane dacă îl vrea înapoi.'', a declarat Jonathan Barnett, impresarul galezului, pentru Goal.com.
Agentul lui Bale a negat, de asemenea, zvonurile conform cărora jucătorul său ar avea o relaţie proastă cu antrenorul lui Spurs, Jose Mourinho.
''Jurnaliştii creează probleme între Bale şi manager, dar ele nu există în realitate. Da, mă aşteptam să joace mai mult, lucrurile nu au mers chiar atât de bine, dar nici echipa nu a făcut un sezon prea bun.”, a mai spus Barnett.