Echipa de rugby SCM USV Timişoara a câştigat titlul naţional după ce a învins duminică seara, la Bucureşti, echipa CSM Baia Mare, scor 22-21, în finala Ligii Naţionale de Rugby. Timişorenii au recuperat 13 puncte în repriza secundă.
Pe stadionul Arcul de Triumf, echipa băimăreană, CSM Baia Mare a condus ostilităţile şi conducea la pauză cu 14-9. În repriza secundă, Kefentse Seshego Mahlo a marcat un eseu, iar Paul Popoaia a transformat ducând scorul la 21-9 pentru jucătorii din Baia Mare. Căpitanul timişorenilor, Vlad Neculau, a înscris şi el un eseu, în minutul 49, transformat de Gabriel Rupanu şi echipa bănăţeană a revenit în meci, 16-21.
Citește și
Tot Rupanu a făcut 18-21 în minutul 61 din lovitură de pedeapsă, pentru ca în minutul 70 să ducă scorul la 22-21 şi să închidă tabela.
Băimărenii au încercat să revină, dar nu au mai reuşit şi timişorenii au câştigat titlul de campioni naţionali 2024.