Keşeru a declarat că a intenţionat să se retragă la începutul anului viitor, dar are o ofertă care l-a pus pe gânduri
Citește și
- PrimaPlay te trimite la o finală UEFA! Abonează-te pe 6 sau 12 luni şi eşti automat înscris în tragerea la sorţi! Alege abonamentul pe 12 luni şi primeşti 3 luni BONUS! Mai multe detalii găsiţi pe acest link.
Keşeru a semnat în vara acestui an, din postura de jucător liber de contract, Cherno More. Jucătorul român a venit la formaţia bulgară după ce a stat un an „pe tuşă”, în urma despărţirii de UTA în vara lui 2023.
În momentul în care a semnat cu Cherno More, jucătorul român avea în cap că se va retrage în acestă iarnă, dar cele 6 reuşite în 15 meciuri i-au făcut pe bulgari să îl dorească în continuare la echipă.
„A fost ultimul meci al anului. Nu mai afirm absolut nimic, că, după ultima situaţie, după şase luni poate iar apare ceva.
Cam asta e intenţia (n.r. să se retragă), am transmis-o, au primit-o cu greu, încearcă încă să mă convingă să mă răzgândesc. A fost un moment excepţional, aş vrea să recompensez pe măsură, pentru că am întâlnit un grup de oameni excepţionali.
A fost o serie de şase meciuri consecutive în care am marcat. M-am dus să-mi demonstrez mie, pentru că am rămas cu un gust amar după plecarea de la UTA”, a declarat Claudiu Keşeru.