Claudio Ranieri se pregăteşte de a 20-a provocare din cariera de tehnician. Antrenorul italian a bătut palma cu Sampdoria. Odată cu venirea sa, ultima clasată din Serie A speră să depăşească perioada dificilă din campionat. După şapte etape, formaţia înfiinţată în 1946 are şase înfrângeri şi doar o victorie. Debutul la Sampdoria va fi chiar împotriva lui AS Roma, formaţia de suflet a lui Ranieri.
Antrenorul de 67 de ani i-a pregătit pe romani în două rânduri. Prima dată în 2009, apoi în acest an. Ca o coincidenţă, atât în 2009, cât şi acum, Ranieri îl înlocuieşte pe Di Francesco. Una dintre marile performanţe obţinute de Ranieri e campionatul Angliei, în 2016. Pe atunci se afla la cârma lui Leicester City, formaţie care termina în premieră pe locul 1.
În 2014, Ranieri a fost şi selecţionerul Greciei. Atunci, elenii au suferit un eşec în faţa României, scor 0-1. Meciul a contat pentru prima rundă a preliminariilor Euro 2016. Campionatul Italiei se vede săptămână de săptămână pe canalele Look.