Confruntarea dintre Hermannstadt şi CFR Cluj, programată luni, de la ora 20:30, în etapa a 18-a din Liga 1, va fi interesantă din mai multe puncte de vedere.
Campioana României se pregăteşte de a cincea întâlnire cu antrenorul Liviu Ciobotariu. Ultimul se află pe banca tehnică a lui Hermannstadt din 15 ianuarie. În precedentele dueluri cu fostul component al Generaţiei de Aur, echipa din Gruia a bifat o victorie, două remize şi o înfrângere.
Partidele încheiate cu o învingătoare, fie că e vorba de CFR ori de formaţia pregătită de Ciobotariu, au fost la un singur gol diferenţă. În succesul feroviarilor s-a înscris o singură dată. În victoria lui Ciobotariu s-au dat cinci goluri per total. Alte două jocuri s-au terminat la egalitate, o dată cu două goluri per total, altă dată cu patru.
Citește și
DATE INEDITE ÎN ISTORICUL DUELURILOR CFR CLUJ VS LIVIU CIOBOTARIU:
• CFR Cluj vs Liviu Ciobotariu, patru meciuri în decursul a 12 ani cu actualul antrenor al echipei din Sibiu, la o formaţie diferită de fiecare dată, toate în Liga 1: CS Otopeni (2009), Dinamo (2011), CSMS Iaşi (2013), ASA Târgu Mureş (2015)
• CFR a avut la fiecare duel un alt antrenor, trei dintre ei străini şi unul român: Dusan Uhrin jr. (2009, Cehia), Jorge Costa (2011, Portugalia), Paulo Sergio (2013, Portugalia), Francisc Dican (2015, România)
• La trei dintre întâlniri, cel puţin o echipă a fost implicată în lupta la titlu (CFR în 2009, CFR şi Dinamo în 2011, niciuna în 2013 şi ASA Târgu Mureş în 2015)
• Când CFR s-a duelat cu antrenorul Liviu Ciobotariu, o singură dată una dintre părţile implicate a cucerit titlul. Este vorba de CFR Cluj, la finalul ediţiei 2011-2012. ASA, în schimb, a terminat pe locul secund în stagiunea 2014-2015, la trei puncte sub câştigătoarea FCSB.
• În două rânduri, echipele lui Liviu Ciobotariu au retrogradat în liga secundă când s-au duelat cu CFR Cluj, prima dată la finalul ediţiei 2008-2009, cu CS Otopeni, iar apoi în sezonul 2012-2013, cu CSMS Iaşi.
• Ciobotariu nu a prins niciun sezon în întregime când a dat piept cu CFR Cluj în calitate de antrenor. La Otopeni şi-a început al doilea mandat pe finalul anului 2008 şi a rămas până în toamna lui 2009, când echipa era în al doilea eşalon. La Dinamo s-a aflat pe bancă în startul sezonului, dar apoi a plecat în aprilie, iar în locul său a venit italianul Dario Bonetti. La CSMS Iaşi a venit la finalul lunii august 2012, mandat care s-a încheiat în aprilie 2013. La ASA a venit la începutul anului 2015 şi a rămas până la sfârşitul returului. Ciobotariu se va afla în aceeaşi situaţie şi luni, el venind la Hermannstadt în urmă cu o săptămână.
• Când CFR s-a duelat cu antrenorul Ciobotariu, o singură dată una dintre părţile implicate a dat un câştigător al titlului de golgheter. Este vorba de francezul Tade, în stagiunea 2014-2015, când a înscris 18 goluri
• Cele mai multe goluri s-au înscris în 2011 (5), iar cele mai puţine în 2009 (1)
• O singură dată s-a marcat din penalty (portughezul Cadu, în 2011, pentru CFR Cluj)
• Doi jucători au bifat câte o dublă, niciunul de la CFR (Marius Niculae, în 2011, pentru Dinamo; senegalezul Ousmane N`Doye, în 2015, pentru ASA Târgu Mureş)
• Doi jucători de la prima confruntare vor fi prezenţi şi mâine: Ciprian Deac şi ivorianul Ousmane Viera. Ultimul a evoluat integralist pentru CFR Cluj în 2009, contra Otopeniului, dar de această dată va fi adversarul grupării din Gruia. Deac se va regăsi tot în tricoul vişiniu, la fel ca în 2009. Atunci a fost introdus de Dusan Uhrin jr. în minutul 58.
• La fel ca în 2011, Camora va fi prezent şi de această dată în primul 11 al CFR-ului. Atunci a bifat toate minutele în derby-ul cu Dinamo. Portar al câinilor la vremea respectivă, Cristi Bălgrădean putea fi pentru prima dată adversarul lui Ciobotariu într-o confruntare dintre CFR şi tehnicianul de 49 de ani. Acest lucru, însă, nu mai este posibil. Bălgrădean s-a accidentat în meciul cu Sepsi, desfăşurat săptămâna trecută, şi va fi indisponibil la formaţia clujeană. De partea cealaltă, Adrian Scarlatache ar putea fi din nou adversarul feroviarilor, la fel cum s-a întâmplat în 2011, când a fost utilizat de Ciobotariu pe toată durata meciului CFR Cluj – Dinamo. Scarlatache joacă din 2020 la Hermannstadt.
• La meciul din 2013, dintre CSMS Iaşi şi CFR Cluj, Camora a bifat toate minutele pentru vişinii, în timp ce Deac a fost introdus în minutul 74 de Paulo Sergio. Mâine vor fi din nou adversarii lui Ciobotariu în calitate de fotbalişti ai CFR-ului.
• În partida din 2015, Camora şi Deac au prins toate minutele în echipa CFR-ului, în timp ce Adrian Păun a ieşit în minutul 81. Alături de Camora şi Deac, Păun are şanse mari să joace şi împotriva lui Ciobotariu mâine seară.
• Camora şi Deac sunt fotbaliştii cu cele mai multe prezenţe în istoria duelurilor dintre CFR Cluj şi echipele antrenate de Liviu Ciobotariu (câte trei fiecare). Camora a jucat în 2011, 2013 şi 2015, iar Deac în 2009, 2013 şi 2015. La ultimele două meciuri, cei doi au fost coechipieri.
• Camora e cel mai fidel jucător în istoria acestor confruntări. La vară va împlini 10 ani de când evoluează în Gruia. Păun e un alt jucător aflat de mai mulţi ani la CFR fără întrerupere (din sezonul 2013-2014). Deac, în schimb, are trei perioade diferite la CFR (2006-2010, 2012-2015 şi 2017 – prezent).
• Doar CFR şi Dinamo au fost întotdeauna în Liga 1 când primii s-au duelat cu antrenorul Liviu Ciobotariu.
• În trei din patru confruntări, ambele tabere au marcat (2011, 2013, 2015). La prima întâlnire a înscris doar o echipă (CFR, în 2009).
• Două din echipele antrenate de Ciobotariu în confruntările cu CFR Cluj nu mai există în prezent (CS Otopeni şi ASA Târgu Mureş).
12 ANI DE LA VICTORIA CFR-ULUI, 9 DE LA SUCCESUL LUI CIOBOTARIU:
I. CFR Cluj – CS Otopeni 1-0, 1 martie 2009 (Diego Ruiz 87`)
II. CFR Cluj – Dinamo 2-3, 5 noiembrie 2011 (Cadu 38` penalty, Ronny Carlos da Silva 46` / Dănciulescu 21`, M. Niculae 82` şi 90`)
III. CSMS Iaşi – CFR Cluj 1-1, 9 martie 2013 (C. Milea 56` / I. Rada 69`)
IV. CFR Cluj – ASA Târgu Mureş 2-2 (F. Dore 9`, G. Tade 61` / O. N`Doye 18` şi 57`)