Gimnastul chinez Yang Liu. a câştigat, duminică, medalia de aur în finală la inele, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Notat cu 15.300, Liu a urcat pe prima treaptă a podiumului, în faţa compatriotului său Jingyuan Zou (15.233) şi a lui Eleftherios Petrounias (Grecia, 15.100).
Citește și
În primele finale pe aparate de la Paris, aurul olimpic a revenit lui Carlos Ediel Yulo (Filipine), la sol, respectiv irlandezului Rhys Mc Clenaghan, la cal cu mânere. Luni sunt programate finalele la paralele şi bară fixă.
Anterior, aurul olimpic la individual-compus a revenit japonezului Shinnosuke Oka, iar la echipe s-a impus tot Japonia.
România a avut reprezentare doar la un aparat (paralele), prin Andrei Muntean, care a ratat finala după ce s-a clasat pe locul 25 în calificări (nota 14.366). Andrei Muntean a revenit la Jocurile Olimpice după 8 ani.
La debutul său olimpic, în 2016 s-a clasat pe locul 6, tot în finală la paralele, cu nota 15.600.