Indicat drept primul transfer al lui Marian Copilu la Universitatea Craiova, Alexandru Chipciu (32 de ani) nu întâmpină probleme din partea conducătorilor lui CFR Cluj, care ar fi bucuroşi să scape de salariul foarte mare al mijlocaşului ofensiv.
În timp ce Mihai Rotaru a negat public varianta unei veniri a lui Chipciu în Bănie, Cristi Balaj a alimentat discuţiile din jurul transferului fostului internaţional român. Între Chipciu şi club există o înţelegere conform căreia Alex poate pleca liber de contract, argumentul feroviarilor fiiind unul de ordin financiar. Cum Chipciu nu dă un randament care să-i justifice salariul, iar Dan Petrescu nu i-a oferit niciodată postul de titular incontestabil, decizia e una cât se poate de logică şi a fost confirmată de Cristi Balaj:
Citește și
"Dacă s-ar găsi o echipă care să preia contractul, noi suntem dispuşi să-l lăsăm să plece. Daca pleacă la Craiova, nu avem nimic împotrivă, dar există o înţelegere acceptată între jucător şi club", a declarat preşedintele clujenilor, pentru Telekom Sport.