Aly Abeid, fundaşul stângă al celor de la UTA Arad, s-a înţeles cu CFR Cluj.
Intrat în ultimele 6 luni de contract cu formaţia arădeană, internaţionalul din Mauritania a refuzat prelungirea contractului şi va părăsi clubul.
Citește și
Aly Abeid va semna cu CFR Cluj
Potrivit Fanatik, Aly Abeid va semna cu formaţia din Gruia din postura de jucător liber de contract şi va putea pleca abia la vară.
Adrian Mutu, noul antrenor al clujenilor, îşi doreşte să îl aducă din această iarnă pe fundaşul stânga. Astel, patronul Nelu Varga ar fi dispus să le plătească celor de la UTA suma de 100.000 de euro sau să le ofere un jucător în schimb, precizează sursa citată.
În cazul în care care cele două cluburi vor cădea de acord încă din această iarnă, Aly Abeid se va lupta pentru un post de titular cu Mario Camora şi Petar Mamic, sosit la CFR tot în această perioadă.
Aly Abeid a bifat pentru reprezentativa ţării sale 53 de selecţii şi trei goluri, iar în acest sezon a jucat în 21 de meciuri pentru UTA Arad. Fundaşul stânga are o cotă de piaţă în valoare de 350.000 de euro, potrivit celor de la Transfermarkt.