Daniel Prodan a fost un jucător extraordinar şi un om deosebit. Ce a reuşit împreuna cu ceilalţi jucători ai "Generaţia de Aur" va dăinui veşnic în memoria microbistului român.
Dar pe lângă calitatea fotbalistică, Didi Prodan o avea şi pe cea de om.
Citește și
Ieri s-au împlinit şapte ani de la trecerea în nefiinţă a fostului mare jucător. Cu această ocazie, Alexandru Năprădean, unul din cei mai buni prieteni pe care i-a avut Didi Prodan, ne-a povestit cum era "Tătuca" în afara terenului. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 1986, pe când învăţau la Liceul Economic din Satu Mare. De atunci, până la tragicul eveniment de acum şapte ani, cei doi au rămas foarte apropiaţi.
În discuţia pe care am avut-o cu Alexandru Năprădean, acesta ne-a dezvăluit şi un eveniment deosebit şi anume ce simţea Daniel Prodan după Mondialul din 1994.
"Sâmbăta venea după mine la internat, împreună cu mama lui, Mărioara şi vorbea cu pedagogul să mă lase să petrec sfârşitul de săptămână la el acasă.
Dormean într-un pat. Ciprian, fratele lui, era un copilaş. Înainte de a ne pune în pat, Cornel, tatăl lui, ne punea să zicem câte o mică rugăciune. Când terminam rugăciunea, mereu menţiona:
«Doamne, dă-mi putere să fiu folositor familiei!».
Era ambiţios! Deşi nu avea o ordine interioară, era foarte încrezător în el şi ştia că o să ajungă sus, sus în fotbal."
Idolul lui Daniel Prodan şi sentimentul de după Mondialul din 1994
"Iubea fotbalul. Îmi spunea:
«Într-o zi o să joc cu Belodedici!». Era idolul lui.
Daniel iubea tot ce era în jurul lui. Zâmbea mereu şi împrăştiea încredere. Era curajos, n-avea frică de nimic.
Îşi iubea prietenii! Noi ne-am despărţit în vara anului 1987, m-a sunat la ţară:
«Ţucurelu, hai cu mine la Bucureşti la o preselecţie, la Victoria Bucureşti, stăm la mătuşa şi dacă ne selecţionează ne mutăm acolo cu liceul, la Bucureşti».
N-am putut să merg, nu m-a lăsat tata. El ştia ce vrea! După despărţire a continuat să mă viziteze anual.
Era credincios! Foarte credincios!
Mă vizita adesea la Mănăstire la Cernica, el juca la Steaua, iar eu eram student la Bucureşti. Venea să mă vadă, îmi aducea de toate. Venea cu Gâlcă, Constantin Gâlcă, erau prieteni de nedespărţit.
La mănăstire se ruga şi făcea ofrande! Era un familist convins, o iubea pe Licinia. Era patriot!
«Ţucurelu, când îmi cântă imnul simt cum îmi cresc aripi şi ştiu căci chiar dacă nu le am, pot să zbor!».
După eşecul din sferturile CM 1994 SUA, l-am vizitat la Bucureşti. Stătea la Hotelul Haiduc, în Drumul Taberei. L-am întrebat ce simte.
«Simt că am atins cerul cu un deget. Dacă aş fi pus toată palma aş fi putut smulge o bucată din el!».
Îşi iubea originile. Cred că Didi era un simplu om, cu o simplă gândire, iar din simplitatea lui, din adâncul simplităţii lui, dădea sens a tot ceea ce era în jurul lui făcând lucrurile de zece ori mai importante, dând o conotaţie naturală conturului în care era involucrat.
Reuşita lui se datorează muncii sale, sincerităţii şi felul lui natural de a face şi vedea lucrurile. Daniel era ardeleanul din bancurile oltenilor.
Tătuca Prodan se îmbraca iarna ca-n dricu verii, iar vara-şi făcea sanie!" a povestit Alexandru Năprădean.
