Jose Mourinho la AS Roma a fost un anunţ surprinzător pentru toată lumea. Mutarea a fost ascunsă bine, iar în ultimul moment s-a aflat că portughezul va ajunge din nou în Italia, dar nu la Inter, ci la cea mai importantă echipă din capitala Italiei.
Recent, s-au aflat mai multe detalii despre contractul lui Mourinho, iar acesta ar primi, potrivit jurnaliştilor din Italia, 7 milioane de euro pe an. Înţelegerea a fost semnată pe trei sezoane, ceea ce înseamnă o remuneraţie totală de 21 de milioane de euro, dacă înţelegerea va fi dusă la bun sfârşit.
Citește și
Jose Mourinho nu a stat mult pe bară după despărţirea de Tottenham, iar marţi, 4 mai, a fost anunţat oficial de noua echipă. AS Roma este destinaţia "Specialului", care îi va prelua pe italienni din această vară.
Tehnicianul de 58 de ani revine astfel în Serie A la mai bine un deceniu după ce s-a despărţit de Inter şi are drept obiectiv declarat câştigarea campionatului. Mourinho are două trofee Champions League în palmares, unul dintre ele câştigat chiar la Inter Milano, rivala noii sale echipe.
AS Roma are doar trei titluri în palmares, ultimul fiind cucerit în urmă cu fix 20 de ani, cu Fabio Capello pe bancă.