Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureştiului, a dezvăluit care este suma reală care a fost investită pentru realizarea Arenei Naţionale în timpul mandatului său. Fostul edil a negat zvonurile conform cărora cel mai mare stadion din ţară ar fi costat 120 de milioane de euro.
În realitate, conform spuselor lui Oprescu, 320 de milioane de lei ar fi investit Primăria Capitalei, adică 77 de milioane de euro raportându-ne la cursul valutar din perioada respectivă. Diferenţa de peste 40 de milioane de euro este explicată de fostul primar prin invidia adversarilor săi politici.
Citește și
"Sunt multe legende urbane. Au dorit acoperiş, a votat Consiliul General, iar acoperişul a costat 9 milioane de euro. Stadionul n-a costat 120 de milioane de euro sau cât s-a spus. Astea sunt poveşti, tot stadionul s-a dus spre 320 de milioane de lei.
În rest, a fost invidia ălora că eu am preluat o groapă, care era '23 August', şi am terminat construcţia în trei ani. Acoperişul era comandat de la Frankfurt. Cu gazonul, să mă ierte Dumnezeu!, dar e lucru românesc. Ei au zis că l-au făcut ca lumea. A rezistat la probă, apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat... De huiduit, nu m-a huiduit nimeni! Hai să vedem că Bucureştiul are Arena Naţională", a declarat Sorin Oprescu, la Kanal D.