Acuzat de viol şi încarcerat mai bine de un an ca măsură preventivă, fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi PSG Dani Alves şi-a aflat joi dimineaţă verdictul.
Dani Alves, condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare
Fostul fundaş ş-a aflat joi dimineaţa sentinţa în cazul agresiunii sexuale. Dani Alves a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare de către instanţa secţieo 12 a Tribunalului din Barcelona
Citește și
Acuzarea a susţinut că Alves s-a întâlnit cu victima sa în zona VIP a clubului de noapte Sutton în data de 30 decembrie 2022. După ce le-a cumpărat o băutură femeii şi prietenilor ei, el i-a făcut semn să i se alăture într-o baie, singura zonă a clubului care nu era acoperită de camere de luat vederi.
Odată ajuns înăuntru, se presupune că acesta i-a cerut să facă sex oral şi, când femeia a refuzat, a violat-o, apoi a părăsit clubul împreună cu însoţitorul său.
Ultima şansă a brazilianului este de a face recurs la Curtea Superioară de Justiţie a Cataloniei, iar dacă decizia rămâne nefavorabilă, poate face apel la Curtea Supremă.
Dani Alves neagă acuzaţiile
În ultima zi a procesului său, brazilianul Dani Alves a negat, miercuri seară, că a agresat-o pe tânăra care îl acuză că a violat-o în decembrie 2022 într-un club de noapte din Barcelona, afirmând că aceasta "ar fi putut pleca în orice moment", dacă ar fi vrut.
"Când am citit în presă că am fost acuzat de viol, lumea mea s-a prăbuşit", a spus fostul fundaş al Barcelonei, care a izbucnit în plâns.
"Trebuia doar să mâncăm, dar masa a durat mai mult la Taberna del Clínic. M-am întâlnit cu prietenii mei. A durat până la ora unu dimineaţa. Am comandat cinci sticle de vin şi o sticlă de whisky japonez. Eu am băut două sticle de vin şi un pahar de whisky. După ce am plecat de la restaurant, am mers la Nuba, unde am băut gin tonic. Când am plecat, am luat maşina din parcare, cu prietenul meu Bruno la volan, pentru că eu băusem mult şi nu puteam să conduc. După Nuba, am mers la Sutton cu Bruno. Am ajuns în jurul orei 2.30 dimineaţa.
Am fost dus la masa 6. Nu am cerut în mod special masa 6. Am cerut să mă mut la masa 7, fără nicio problemă. Există o singură toaletă la masa 6. Sunt client la Sutton's şi, ori de câte ori acea masă este disponibilă, nu trebuie să mă duc prin tot clubul pentru a ajunge la toaletă. Am început să bem şi să dansăm cu Bruno. Au venit două fete şi au dansat. Apoi au invitat trei fete, pe reclamantă şi pe prietenele ei.
Nu s-au simţit deloc stânjenite. Au sosit şi au început să ne salute. A început o conversaţie. Cred că ştiau cine eram. Şi-a pus mâna la spatele meu şi a început să mă atingă. Dansam, interacţionam. Eram mai apropiaţi, a început să danseze mai aproape de mine. A fost un dans tipic de discotecă. A spus da pentru a merge la baie, nu a trebuit să insist. Am aşteptat o vreme, crezând că nu va veni, că nu vrea. Iar când am deschis uşa, aproape că m-am lovit de ea. S-a aşezat în genunchi în faţa mea şi a început să îmi facă sex oral. Mi-am dat jos pantalonii şi m-am aşezat pe toaletă. Felaţia a durat practic tot timpul. Apoi s-a aşezat în faţa picioarelor mele (...) Am ejaculat în afară", a afirmat Alves.
"În niciun moment nu mi-a spus că nu vrea sau altceva. Nu am pălmuit-o, nu am aruncat-o la pământ. Nu sunt un bărbat violent. Ea nu mi-a spus că nu vrea să facă sex. Când am plecat de la discotecă, băusem prea mult. Soţia mea dormea (...) Apoi am aflat din presă că am fost acuzat de viol. Lumea s-a prăbuşit. M-am trezit practic ruinat pentru că mi-au blocat contul din Brazilia şi mi-au rupt toate contractele", a adăugat Alves.
"Nu sunt un om violent", a mai spus Alves în timpul unei depoziţii de 15 minute în faţa tribunalului din Barcelona care l-a judecat de luni.