Revenită în vară în Superligă, Dinamo trece printr-o formă foarte slabă.
Clubul din "Ştefan cel Mare" se află pe locul 15 în campionat şi are cel mai slab atac.
Citește și
În 17 etape, Dinamo a strâns doar 10 puncte şi a marcat 9 goluri!
Ca o idee, a doua cea mai slabă echipă din punct de vedere ofensiv din Superligă a marcat de aproape două ori mai multe gouri decât Dinamo. Oţelul Galaţi are 17 reuşite în acest sezon.
Echipa antrenată de Ovidiu Burcă pare condamnată la retrogradare dacă nu vor fi aduşi jucători noi în perioada de mercato din această iarnă.
În acest context, Florin Manea a dezvăluit că oficialli de la Dinamo sunt gata să bage mâna în buzunar pentru a salva clubul de la retrogradare.
Impresarul lui Drăguşin a spus că le-a propus dinamoviştilor nu mai puţin de opt jucători.
”Ovidiu Burcă e prietenul meu, fratele meu, iar eu încerc să-l ajut în această perioadă grea pentru el şi Dinamo. Fac tot posibilul! Am discutat, cei de acolo vor jucători pe toate posturile în iarnă.
Şi eu zic că au nevoie de întăriri în fiecare compartiment. Le-am recomandat să facă nu mai puţin de opt transferuri, acum depinde şi de bugetul lor”, a spus Florin Manea, pentru ProSport.