Moldova este la doar o victorie de o performanţă uluitoare. Repartizată într-o grupă cu Polonia, Cehia, Albania şi Insulele Feroe, naţionala Moldovei a avut un parcurs extraordinar.
Partida dintre Cehia şi Moldova este în direct pe Prima Sport 3 şi online pe PrimaPlay.ro, astăzi, de la 21:45.
Citește și
După şapte etape disputate, Cehia şi Moldova sunt în cursă directă pentru ultimul loc care duce la EURO din grupa E. Albania este deja calificată, iar Insulele Feroe şi Polonia sunt eliminate.
Clasament Grupa E
- Albania 14 puncte
- Cehia 12 puncte
- Polonia 11 puncte (nu mai are niciun meci de disputat)
- Moldova 10 puncte
- Insulele Feroe 1 punct
Preliminariile au debutat pentru Moldova cu două egaluri în primele trei partide. După un 1-1 cu Feroe şi 0-0 cu Cehia, acasă, Albania a învins la Tirana naţionala de peste Prut, scor 2-0.
Aceasta a fost singura înfrângere a Moldovei în actuala campanie de calificare!
Şocul preliminariilor a venit în etapa a patra. Ce părea doar o formalitate pentru Polonia s-a transformat într-un dezastru pentru naţionala lui Lewandowski.
După ce a fost condusă cu 0-2 la pauză, Moldova a reuşit o remontadă de zile mari, graţie dublei lui Nicolaescu şi golului marcat, în minutul 85, de Baboglo. A urmat o victorie în deplasare cu Feroe, iar după Moldova a confirmat faptul că victoria cu Polonia nu a fost un accident reuşind să scoată un egal în deplasare la Varşovia.
Rezultatele de egalitate identice din etapa trecută, 1-1 în partidele Moldova - Albania şi Polonia - Cehia, aduc naţionala condusă de Clescenco într-o situaţie inedită.
Cu o victorie în partide din această seară, Moldova ar ajunge la EURO pentru prima dată în istorie.
Performanţa ar fi de-a dreptul incredibilă având în vedere rezultatele din precedentele califciări, fie că vorbim de preliminariile pentru Campionatul European sau cel Mondial.
Moldova în preliminarii de-a lungul istoriei
- EURO 1996 - locul patru din şase în preliminarii - 3 victorii, 0 egaluri, 7 înfrângeri
- EURO 2000 - locul cinci din cinci în preliminarii - 0 victorii, 4 egaluri, 4 înfrângeri
- EURO 2004 - locul patru din cinci în preliminarii - 2 victorii, 0 egaluri, 6 înfrângeri
- EURO 2008 - locul cinci din şapte în preliminarii - 3 victorii, 3 egaluri, 6 înfrângeri
- EURO 2012 - locul cinci din şase în preliminarii - 3 victorii, 0 egaluri, 7 înfrângeri
- EURO 2016 - locul şase din şase în preliminarii - 0 victorii, 2 egaluri, 8 înfrângeri
- EURO 2020 - locul şase din şase în preliminarii - 1 victorie, 0 egaluri, 9 înfrângeri
- Cupa Mondială 1998 - locul cinci din cinci în preliminarii - 0 victorii, 0 egaluri, 8 înfrângeri
- Cupa Mondială 2002 - locul cinci din şase în preliminarii - 1 victorie, 3 egaluri, 6 înfrângeri
- Cupa Mondială 2006 - locul şase din şase în preliminarii - 1 victorie, 2 egaluri, 7 înfrângeri
- Cupa Mondială 2010 - locul şase din şase în preliminarii - 0 victorii, 3 egaluri, 7 înfrângeri
- Cupa Mondială 2014 - locul cinci din şase în preliminarii - 5 victorii, 2 egaluri, 5 înfrângeri
- Cupa Mondială 2018 - locul şase din şase în preliminarii - 0 victorii, 2 egaluri, 8 înfrângeri
- Cupa Mondială 2022 - locul şase din şase în preliminarii - 0 victorii, 1 egal, 9 înfrângeri