Britanica de origine română Emma Răducanu (18 ani) a devenit prima jucătoare din istorie care ajunge în finala unui turneu de Mare Şlem venind din calificări, după ce a învins-o în două seturi, scor 6-1, 6-4, pe grecoaica Maria Sakkari, în semifinalele US Open. Răducanu, ocupanta locului 150 în clasamentul WTA înaintea acestei competiţii, va face un salt de aproape 120 de poziţii şi va deveni jucătoarea numărul 1 a Marii Britanii.
Emma Răducanu reuşeşte această performanţă la New York la doar a doua sa participare la un turneu de Mare Şlem, după cel de la Wimbledon, unde a fost nevoită să abandoneze în optimile de finală, din cauza unor probleme medicale.
Citește și
Britanica nu a pierdut un set tot turneul. Emma Răducanu este cea mai tânără jucătoare din Marea Britanie care ajunge într-o finală de Mare Şlem în ultimii 62 de ani, de la Christine Truman, care a disputat ultimul act de la Roland Garros din 1959, la 18 ani.
Emma Răducanu este cea mai tânără finalistă de Mare Şlem din 2004 încoace şi cea mai tânără finalistă la US Open din 1999 încoace.
Înainte de parcursul impresionant de la Wimbledon, din vară, Emma Răducanu era o jucătoare necunoscută, care se afla pe locul 336 mondial.
După calificarea în finala US Open 2021, Emma Răducanu a urcat pe locul 32 în clasamentul WTA Live. Dacă va câştiga trofeul, Răducanu va urca pe locul 24 WTA. Următoarele jucătoare din Marea Britanie în clasamentul mondial sunt Heather Watson (59 WTA) şi Johanna Konta (64 WTA).
Va fi prima finală de turneu de Mare Şlem între sportive atât de tinere, după cea din 1999 de la US Open, câştigată de Serena Williams în faţa Martinei Hingis.
De asemenea, confruntarea Emma Răducanu – Leylah Fernandez va fi prima finală de turneu de Mare Şlem între jucătoare care nu sunt cap de serie, potrivit WTA.
Emma Răducanu şi Leylah Fernandez nu s-au înfruntat niciodată în circuitul profesionist, singurul lor duel anterior având loc la nivel de junioare, la ediţia 2018 a turneului de la Wimbledon, unde britanica s-a impus cu 6-2, 6-4 în turul secund, la câteva săptămâni după ce canadianca reuşise să câştige turneul junioarelor de la Roland Garros.
Câştigătoarea turneului US Open 2021 va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar finalista va primi 1,25 de milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.
Meciul Emma Răducanu – Leylah Fernandez este programat sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 23:00, ora României.
Sursa foto: Twitter WTA