Într-o scurtă reacţie pentru L'Equipe, oficialii de la Paris Saint-Germain au răspuns la interviurile recente ale lui Neymar şi Lionel Messi despre "iadul" pe care aceştia susţin că l-au trăit la Paris. Cei doi jucători joacă acum în Arabia Saudită şi, respectiv, în MLS.
- Ligue 1 e LIVE pe programele Prima Sport şi pe aplicaţia www.primaplay.ro!
"Noi nu facem comentarii, avem o anumită eleganţă. Curios, ambii jucători au vrut să rămână la PSG", au transmis oficialii parizieni. O Globo a publicat, duminică, un interviu cu Neymar în care fostul jucător al Barcelonei vorbeşte despre PSG:
Citește și
"M-am bucurat foarte mult pentru Messi, pentru sezonul său, chiar dacă a trecut prin toate. S-a dus în rai cu Argentina, a trecut prin iad la Paris, el şi cu mine am trecut prin iad".
Lionel Messi, aflat în prezent la Inter Miami, a afirmat că a trăit doi ani dificili la Paris. "Am avut doi ani dificili (la Paris). Adevărul este că nu a mers bine, ne-am luptat.
La Miami este un pic ca şi cum ne-am întoarce la viaţa pe care o aveam la Barcelona: să ne bucurăm de viaţa de zi cu zi, de copii, într-o familie care este bine. Mă bucur şi de viaţa sportivă de zi cu zi, ceea ce nu era cazul", a spus Messi în urmă cu două săptămâni.