Sursa foto: D.U
CS Universitatea Alba Iulia are un final de sezon foarte linişitit în play-out-ul din Liga 3. Ardelenii au scăpat de emoţiile retrogradării.
Citește și
Etapa trecută au reuşit să învingă la limită, cu scorul de 1-0, pe cei de la Sănătatea Cluj, una din cele mai vechi echipe din al treilea eşalon fotbalistic, dar care are o situaţie extrem de complicată, fiind aproape de a pica.
Cei de la Ziarul Unirea scriu că în prelungiri a intrat Daniel Breaz (48 de ani), rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, revenit în tricoul echipei, după o pauză de 3 ani.
Acesta a ocupat funcţia de ministru al culturii şi a fost ministru interimar al educaţiei.
- Aproximativ 150 de persoane au asistat la partida dintre Universitatea Alba Iulia şi Sănătatea Cluj.
"Finalul de joc a consemnat şi o noutate, mai exact debutul ca jucător în acest sezon de Liga a 3-a a rectorului Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, principalul susţinător al trupei universitare, persoana care a decis înfiinţarea echipei de fotbal a clubului universitar în urmă cu 5 ani şi care contribuie permanent la progresul pas cu pas al acesteia", este comunicatul formaţiei din Alba Iulia.