Antrenorul român Geani Creţu a calificat naţionala de volei masculin a Sloveniei în sferturile de finală, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Vineri s-a disputat derby-ul grupei A, între Slovenia şi campioana olimpică Franţa, iar echipa lui Geani Creţu a învins în faţa a mii de fani francezi. Ambele echipe sunt calificate în sferturi.
Slovenia a învins Franţa în faţa propriilor fani cu scorul de 3-2, pe seturi 25-20, 25-23, 25-27, 22-25, 15-11.
În grupa A, Slovenia a învins anterior Canada, cu 3-1, şi Serbia, cu 3-0, şi se califică în sferturi neînvinsă. La rândul său, Franţa ajunge în sferturi de pe locul 2 al grupei.
Citește și
Cu Geani Creţu pe banca tehnică, Slovenia este debutantă la Jocurile Olimpice. Tehnicianul român a obţinut rezultate remarcabile la cârma Sloveniei: bronz la Campionatele Europene, semifinale Campionat Mondial, calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.
În 2023, Geani Creţu a fost numit de CEV cel mai bun antrenor din Europa.