Gimnasta Annaliese Drăgan a încheiat, joi, calificările individuale pe locul 21, după patru rotaţii la cerc, minge, măciuci şi panglică, ratând calificarea în finală, în care ajung doar primele 10 sportive. Annaliese a fost singura reprezentantă a României în această disciplină sportivă.
Notele obţinute de Annaliese Drăgan în cele patru rotaţii, pentru un total de 114.850 puncte, sunt: 27.200 la cerc, 30.550 la minge, 31.650 la măciuci şi 25.450 la panglică.
Citește și
În calificările individuale au participat 24 de gimnaste, din care 16 sunt din Europa. Marea surpriză a calificărilor a fost ratarea finalei de către multpla campioană europeană Stiliana Nikolova (Bulgaria), favorită la podiumul olimpic şi care a încheiat pe locul 11, fiind prima rezervă.
Medalii olimpice se vor acorda şi în probele de grup, care vor intra în calificări vineri, cu finala programată sâmbătă. Tot vineri va avea loc şi finala la individual.
Gimnastica ritmică românească s-a aflat la a cincea participare olimpică. Ultima dată, la JO din 2016, Ana Luiza Filiorianu s-a clasat pe locul 22 în calificările individuale. Anterior, în 1996, Alina Stoica s-a clasat pe locul 15 şi Dana Carteleanu a încheiat spre finalul clasamentului la individual-compus.
În 1992, Irina Deleanu, actuala conducătoare a forului naţional de profil s-a clasat pe locul 6, iar Ancuţa Goia pe locul 16, cele mai bune rezultate ale României la JO în această disciplină datând din 1984, atunci când Doina Stăiculescu a fost vicecampioană olimpică la doar 16 ani, iar Alina Drăgan a fost pe locul 4.