Ultima oră

Andrei Gîrtofan se impune în Raliul Harghitei. Continuă şirul ghinioanelor pentru Tempestini

Auto-Moto Publicat de Daian Cutu pe 13 apr 2025
mail-share icon Email

Andrei Gîrtofan a fost cel mai rapid de la Raliul Harghitei, prima etapă a sezonului 2025, şi a bifat al doilea succes la general din carieră, profitând de problemele tehnice pe care le-a întâmpinat principalul favorit, Simone Tempestini.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38216/22001490/1/gir.jpg

 

După ce a condus încă de pe primii kilometri ai raliului care a deschis sezonul în Winner Rally, Tempestini şi-a păstrat poziţia de lider până pe a 8-a probă specială, atunci când maşina de concurs a făcut două pene de cauciuc, astfel că până să revină în service a pierdut nu mai puţin de 50 de secunde.

„Dacă acum doi ani nu am ajuns la finiş, iar anul trecut am mers pe sistemul super rally, de data aceasta mă pot considera norocos că am putut ajunge în parcul service să schimb cauciucurile şi să mă clasez al doilea. Deja pot spune că e o victorie în acest context, deşi evident ne doream să fim primii la final”, a declarat Tempestini imediat după ceremonia de premiere.

Colegul său de la Napoca Rally Academy, Norbert Maior, de asemenea un pretendent la titlu nu a fost la fel de norocos, iar pe aceeaşi probă cu numărul 8 a fost nevoit să abandoneze din postura de ocupant al locului 3 în clasamentul general.

Cu un nou copilot, în persoana lui Tudor Mârza, Andrei Gîrtofan a profitat de aceste situaţii şi şi-a adjudecat victoria în prima etapă a sezonului. Pe un model Skoda Fabia Rally2, Gîrtofan jr a încheiat raliul în 1:08:39.1, cu 41,1 secunde mai rapid decât Tempestini, şi cu un minut şi 19,6 secunde în faţa lui Sebastian Barbu, cel care a completat podiumul.

„A fost o victorie muncită pentru noi, suntem bucuroşi, dar rămânem realişti pentru că drumul e lung, campionatul abia a început şi ştim că nu va fi uşor. Nu doar Simone este în top, dar şi Norbert poate spera la titlu, a revenit şi Sebi Barbu, important este că noi ne vom juca şansa”, a declarat şi Andrei Gîrtofan.

În Top 10 la Raliul Harghitei s-au mai clasat Matteo Bernini (Italia), Mihai Manole, Bogdan Cuzma, Adrian Teslovan, Refik Bozkurt (Turcia), Costel Căşuneanu şi Reis Suliman. Următoarea etapă a Winner Rally va avea loc în perioada 24-25 mai în Maramureş.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Auto-Moto

Ultimele articole Toate articolele

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: