Andrea Miklos s-a calificat, luni, pe locul 3 în seria 1 din calificările la 400 metri şi s-a calificat direct în semifinale, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Miklos a încheiat cursa de 400 metri din prima serie de calificare cu timpul de 50.54 secunde, cea mai bnă performanţă personală.
Citește și
Tot luni, Alin Firfirică concurează în calificări la aruncarea discului.
Rezultatele de până acum ale atleţilor români la JO de la Paris sunt: Andreea Elena Taloş - locul 10 în finală la triplusalt, Diana Ion – locul 13 triplusalt, Daniela Stanciu – locul 19, săritura în înălţime, Rareş Toader – locul 18, aruncarea greutăţii, Stella Rutto – locul 31, 3.000 metri obstacole.
La triplusalt, dar şi la lungime, a fost calificată şi Florentina Iuşco, suspendată însă de TAS după ce a fost depistată pozitiv la furosemid, un diuretic aflat pe lista interzisă a WADA.
Revenind la JO de la Paris, delegaţia atletică tricoloră îi mai include pe sportivii Delvine Relin Meringor şi Joan Chelimo Melly (maraton), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Alexandru Novac (aruncarea suliţei).