Andre Villas-Boas (42 de ani) va rămâne la Marseille şi în sezonul următor. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat emis de club, după ce în ultimele zile se specula că nu mai sunt şanse de împăcare şi portughezul nu va mai continua. Boas mai are contract cu echipa din Franţa până în vara următoare, astfel că îşi va duce la bun sfârşit înţelegerea.
”După mai multe discuţii cu membrii conducerii clubului, Andre Villas-Boas şi-a confirmat dorinţa de a continua colaborarea cu OM şi în sezonul viitor”, a anunţat clubul, într-un comunicat.
Citește și
Boas o pregăteşte pe Marseiile din iulie 2019. În această perioadă a condus echipa în 33 de partide şi are o medie de 1.97 puncte/ meci. Are doar şase înfrângeri. Anterior, antrenorul portughez le-a pregătit, printre altele, pe Porto, Chelsea, Tottenham, Zenit şi Shanghai SIPG.