Sportivul Alex Creţ a fost învins, miercuri, în optimile de finală ale categoriei 90 kg masculin ale competiţiei olimpice de judo de la Paris.
Deşi părea să aibă meciul în mână, Creţ a pierdut la ”Golden Score” în faţa lui Macedo (0-10).
Citește și
După finalul partidei, sportivul român a fost în lacrimi şi a vorbit despre înfrângerea în faţa brazilianului.
”Nu a fost vorba de relaxare, a fost o neatenţie a mea şi m-a costat meciul. Deşi aveam meciul în mână. E foarte frustrant mai ales că eram peste el, mergeam bine, eram foarte motivat şi am venit la Paris foarte bine determinat, foarte concentrat. Sunt dezamăgit puţin pentru acest eşec. Aveam meciul în mână şi l-am scăpat dintr-o neatenţie, dintr-o greşeală, dar acum trebuie să merg înainte.
A fost o experienţă foarte plăcută la Jocurile Olimpice, mă bucur în primul rând că am reuşit să mă calific, mă bucur că sunt aici printre cei mai buni sportivi ai lumii. Deci, pe partea asta sunt foarte fericit şi mulţumit, dar îmi doream foarte mult o medalie. O să dau tot ce pot, o să muncesc mai mult, mergem mai departe şi sper că voi lua medalia peste patru ani. Vreau să le mulţumesc celor care m-au susţinut, care au fost alături de mine, care au venit să mă vadă şi să mă susţină la Paris şi sper că la Los Angeles să aduc o medalie pentru România”, a menţionat Creţ, potrivit agerpres.ro.