Ousmane Dembele (24 de ani) nu va mai juca pentru naţionala Franţei la EURO 2020, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, va fi operat şi va lipsi de pe gazon aproximativ patru luni, a anunţat L'Equipe.
Dembele a suferit o leziune importantă a bicepsului femural drept în partida cu Ungaria, iar jucătorul şi clubul său (FC Barcelona) au decis că este nevoie de operaţie.
Citește și
Intervenţia chirurgicală ar putea avea loc în Finlanda, unde Dembele a mai fost operat în septembrie 2017 şi februarie 2020. Perioada de recuperare ar urma să dureze mai mult de patru luni. Prin urmare, francezul va rata şi prima parte a sezonului în LaLiga.
Conform regulamentului UEFA, Dembele nu poate fi înlocuit de un alt jucător la EURO 2020, excepţie făcând doar portarii. Franţa, campioana mondială en titre, a obţinut deja calificarea în optimile de finală, înaintea ultimului meci din Grupa F, cu Portugalia, programat miercuri, 23 iunie.
Ousmane Dembele a avut numeroase accidentări după venirea sa la FC Barcelona, în vara anului 2017.
50 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Dembele, care mai are contract cu FC Barcelona până în vara anului 2022.
Sursa foto: profimediaimages.ro